Dezinformări verificate

Detalii privind regulile

JURNAL DE MODIFICĂRI
Dezinformări verificate
Ce: conținut care a fost demascat drept „fals, modificat sau parțial fals” de către organizații nepărtinitoare terțe de verificare a informațiilor, partenere cu Meta și care au fost autorizate de International Fact-Checking Network (IFCN). (Citește aici și aici pentru a afla care este abordarea noastră în Statele Unite.)
De asemenea, întreprindem diverse eforturi pentru a ne informa comunitatea în legătură cu dezinformarea. Afișăm informații suplimentare de la instituții terțe de verificare a informațiilor pentru conținutul redus și afișăm o etichetă clară pentru a avertiza utilizatorii că acel conținut a fost evaluat ca „Fals, modificat sau parțial fals”. În general, etichetăm, dar nu limităm distribuția conținutului evaluat de instituțiile de verificare a informațiilor drept „Context lipsă”. Trimitem notificări utilizatorilor și Administratorilor de pagină dacă au distribuit conținut care este evaluat ulterior și notificăm Administratorii de grupuri privind conținutul evaluat distribuit în Grupul lor. Atunci când utilizatorii încearcă să distribuie conținut care a fost evaluat, le afișăm o fereastră pop-up cu articole de demontare din partea instituțiilor de verificare.
Scopul principal al acestui program de verificare a informațiilor constă în identificarea și combaterea dezinformării virale, în special a farselor evidente, care nu au nicio bază reală. Conținutul de opinie, precum și discursurile politicienilor, nu constituie informații care să poată fi verificate, însă conținutul care este prezentat drept opinie, dar se bazează pe informații subiacente false, poate să fie în continuare eligibil pentru evaluare.
Partenerii de verificare a informațiilor prioritizează afirmațiile a căror falsitate poate fi demonstrată, în special pe cele care sunt de actualitate sau în vogă și prezintă importanță pentru persoanele obișnuite. Conținutul despre care s-a estimat că este dezinformare este trimis instituțiilor terțe de verificare a informațiilor și poate fi afișat temporar cu prioritate scăzută în fluxul Noutăți înainte de a fi verificat.
În plus față de cele de mai sus, ștergem informațiile greșite și zvonurile neverificabile care încalcă Standardele comunității noastre și contribuie la riscul de violență sau de vătămare corporală iminentă. Este posibil să reducem temporar distribuția dezinformării care ar putea încălca Standardele comunității noastre, cât timp investigăm posibilele daune pe care acesta le-ar putea provoca.
De ce: ne-am propus să reducem răspândirea dezinformării virale, în mod special a farselor evidente, care nu au nicio bază reală.
Fact checked misinformation